Ps. 103:13: “Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa se îndură Domnul de cei ce se tem de El”
Un copilaş de-o şchioapă, ce încă gângureşte,
Se ţine de-al său tată cu ambele mânuţe,
Şi-ncet, nesigur, tremurând, începe şi păşeşte.
Şi mâna tatălui o ţine strâns, ca nu cumva s-o piardă,
Şi face-un pas, şi face doi, şi-apoi de bucurie
El râde cu guriţa toată…
Dar, deodată, … pruncul … se vede singur în picioare
Şi vede c-al său tată de el s-a-ndepărtat
Dar cu privirea iubitoare de părinte,
Cu braţele deschise... tăticul îl aşteaptă
Ca primii paşi el singur să îi facă…
Şi-atuncea, cu eforturi, ţinându-şi răsuflarea,
Începe copilaşul ‘nainte să se-avânte
Şi face-un pas, şi face încă unul…
Dar, vai… în loc s-ajungă lâng’al lui părinte,
Îşi pierde echilibrul şi cade deodat’
Şi s-a speriat, şi a-nceput să creadă
Că niciodată n-o să-nveţe cum să meargă
Şi crede că pe tatăl, el rău l-a supărat…
Dar… ce ziceţi? Cumva vă-nchipuiţi că tatăl l-a certat?
Sau… vă gândiţi că pruncul pedeapsă de la tatăl a primit ?
Sau credeţi că de la un pas greşit iubirea sa de tată a pierit ?
Desigur, ştiţi cu toţii: acest parinte fiul nu şi-a pedepsit
Şi nici iubirea sa de tată n-a pierit,
Ci… cu blândeţe şi cu vorbe bune,
Pe braţul său de tată copilu’ a ridicat…
L-a mângâiat, l-a sărutat
Şi pruncuşorul iar curaj a căpătat…
La fel poate că şi tu, frate, sau tu, soră,
Mergi anevoie pe o cale-ngustă,
Şi cu eforturi mari tu faci un pas
Şi cu suspine grele mai poţi să mai faci unul,
Şi-ncerci să-ţi iei din ce în ce mai mult avânt,
Dar iată că o simplă neveghere
Ţi-aduce înaintea ta păcatul
Care, deodată… te trânteşte la pământ…
Oh… şi cât de grea e lovitura,
Şi te întrebi : “care-i pedeapsa ce o voi primi ?
Voi mai găsi iertare eu la Tatăl ?
Şi-o să mai pot vreodată pe Domnul Isus în ochi a Îl privi ?”
Tu, care eşti căzut în deznădejde,
Şi crezi că totu’-aici s-a terminat,
Tu fruntea ţi-o ridică şi priveşte :
Pe-a’ Sale braţe Însuşi Domnul te-a luat
El ştie că până acum… să mergi tu încă nu ai învăţat
Şi ştie că din neveghere, atât de lesne tu căzut-ai în păcat
Dar tu să ştii că în iubirea Lui de Tată,
Nicicând El nu te-a lepădat !
El este-un Tată-ndurător,
Să nu gândeşti că vrea să-ţi dea pedeapsă,
El vrea să te ridici de jos, de unde eşti,
Şi prin credinţă înainte să păşeşti.
Căci nu-i pe lumea-‘ceasta vreun păcat
Pe care Domnul Isus să nu îl fi plătit,
Nu trebuie decât să crezi,
Şi-ndată tu iertarea ai primit.
Hai, scoală-te, oricât de jos ai fi căzut,
Te scutură de praf şi de ţărână
Privirea ţi-o ridică-n cer
Şi vei vedea cum Tatăl te va lua de mână
Şi să nu uiţi, păstrează bine-n minte
Cuvintele pe care Domnul ţi le-a zis :
“Aşa cum se îndură de-ai săi copii un tată,
Aşa se-ndură Domnul de cei ce sunt ai Lui,
Şi, negreşit, orice ar fi, păcatele le iartă”
in ciuda anumitor pareri potrivit carora ar exista pacate pentru care nu se mai poate gasi iertare la Dumnezeu, eu personal am primit incredintarea ca indiferent de gravitatea si natura pacatului infaptuit, un om mantuit, prin pocainta, primeste iertare necondititonata de la Domnul. am primit ideea acestei poezii cand - intr-o anumita imprejurare - am recitit versetul care este scris ca motto.
am dorit si doresc foarte mult ca orice om mantuit sa primeasca siguranta mantuirii si sa-L perceapa pe Domnul nu ca pe un judecator gata sa pronunte o sentinta, ci ca pe un tata iubitor, a carui iubire pentru copilul lui este neconditionata.
frumoasă,poezie Domnul să vă binecuvinteze,
asteptăm si altele AMIN